Obiectivul general al schemei de granturi constă în "îmbunătățirea accesului și a participării la educație și asigurarea calității procesului educațional și a managementului instituțional, dezvoltarea procesului de predare-învățare, asigurarea unei mai bune corelări între oferta educațională și nevoile specifice ale comunității, îmbunătățirea predării și a dotării materiale, diminuarea abandonului școlar, stabilitatea forței de muncă, scăderea mobilității sociale". În vederea atingerii obiectivului general, au fost stabilite, pentru schema de granturi, următoarele obiective specifice:
Dezvoltarea și consolidarea capacității locale de a furniza programe de formare de înaltă calitate în acest domeniu, având ca grup țintă cadrele didactice și personalul didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control din liceele din mediul rural, asigurându-se o largă distribuție a furnizorilor de formare, la nivel național;
Identificarea competențelor de care au nevoie cadrele didactice pentru a stimula spiritul antreprenorial al elevilor și dezvoltarea carierei lor profesionale, în special în cadrul și în beneficiul comunității rurale locale.